Clara

Am întâlnit și eu adesea, cum au întâlnit mulți dintre voi pesemne, oameni gata oricând să arunce o judecată și un cuvânt greu împotriva mamelor singure care nu au condiții necesare să își crească pruncii. Mereu și mereu aceleași întrebări răsună împotriva lor: ”Cine le-a pus să rămână cu soții abuzivi?”, ”De ce-au mai făcut copii dacă n-aveau cu ce să-i crească”, ”De ce n-au învățat carte când era timpul ca să își găseasca de muncă acum?”. Eu nu m-am numărat niciodată între cei care să arunce prima piatră, sau a doua sau a treia, dar pot spune că lucrând alături de persoanele sufletiste de la ACSIS și cunoscând mamele pe care le ajută organizația, sunt mai departe ca oricând de a judeca. A fost pentru mine un exercițiu de empatie binevenit, o lecție de umanitate de care are nevoie oricine și mai cu seamă, o reamintire a faptului că viața nu e niciodată atât de simplă precum e să tragi concluzii. Sunt recunoscătoare pentru toți oamenii pe care i-am cunoscut la ACSIS și prin intermediul ACSIS, la atelier, la târguri, în casele vizitate împreună cu asistenta socială. Cu toții mi-au dat un imbold să vorbesc mereu pentru cei a căror voce se face mai greu auzită. Pentru ei și pentru cei care fac tot ce pot să îi sprijine, am să mă străduiesc să nu fiu rezultatul mediului în care trăiesc, ci să fac din mediul în care trăiesc rezultatul activității mele.