Bonami și ACSIS, misiune îndeplinită: toți copiii au primit rechizite la începutul școlii

În urma campaniei #mamedenota10 desfășurată în luna august, Bonami, magazinul online cu mobilier și decorațiuni, și ACSIS, Asociaţia pentru o Comunitate Solidară şi Intervenţie Socială, au strâns suma de 3425 lei, din care au fost achiziționate rechizite școlare pentru toți cei 25 de copii integrați în programul de consiliere și sprijin al organizației nonguvernamentale.

BonamiAstfel, clienții Bonami au putut alege să achiziționeze online obiecte virtuale, cu valori diferite: ascuțitoare, penare, ghiozdane, ce reprezentau donații. Bonami și ACSIS și-au dorit și să atragă atenția asupra abandonului școlar, acesta fiind al treilea cel mai mare din Europa, potrivit Eurostat.

Rechizitele au fost oferite în cadrul unei întâlniri organizate la școala unde învață majoritatea copiilor integrați în programele ACSIS. Atât cei mici, cât și părinții au apreciat darurile:

L., un băiețel de 12 ani, a primit cu entuziasm trusa de geometrie, fiind pasionat de matematică. O mămică, ce își crește singură cei trei copii, a povestit : ”Copiii învață foarte bine, mai ales R., cel mijlociu. El a luat și premiu anul acesta. Încerc să le asigur tot ce au nevoie, însă acum îmi e foarte greu, neavând serviciu de două luni. Vă mulțumesc mult pentru ajutor“.

Georgiana Neuman, Director Executiv ACSIS a declarat: Am sperat încă de la începutul campaniei să reușim să obținem fondurile necesare pentru a oferi rechizite tuturor copiilor. Ne bucurăm tare mult că, împreună cu Bonami, am reușit.”

Compania mulțumește clienților săi, care au fost deschiși și generoși. Manuela Lică-Ionescu, Marketing Manager Bonami pentru România, a detaliat: “ Am fost surprinși pozitiv de receptivitatea și entuziasmul lor, am avut comenzi pentru toate produsele virtuale oferite în cadrul campaniei, ceea ce demonstrează că, indiferent de posibilități, fiecare a dorit să contribuie. Având în vedere succesul acestei campanii ne-am dori să organizăm și pe viitor astfel de acțiuni.”

ACSIS a fost înființată în 2004 pentru a sprijini tinerele mame aflate în risc de abandon al copilului. De atunci a desfășurat numeroase proiecte având ca scop atât prevenirea abandonului școlar, a traficului de persoane cât și a abandonului copiilor.

Bonami, magazinul online cu mobilier și accesorii, s-a lansat pe piața din România în 2016, și oferă zi de zi inspirație clienților prin campaniile sale.

Întregul conținut al site-ului www.bricoretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.


Sursa: https://www.bricoretail.ro/retailer-online/bonami-acsis-rechizite-copii.html

Please like & share:

Comentariile sunt închise.