Preventie si Educatie

foto-rezerva-3Opinia intimă a cetăţeanului despre ţara şi societatea în care trăieşte se formează pe baza faptelor întâlnite cel mai frecvent. În acelaşi fel se formează şi sentimentul de neajutorare în raport cu situaţii care ne depăşesc ca şi impact social. ACSIS a fost pornită din iniţiativa unor părinţi care s-au confruntat cu acest sentiment de neajutorare şi au putut aprecia la justa valoare importanţa sprijinului adecvat, acordat într-un moment dificil. Împreună cu profesionişti cu experienţă în asistenţa socială, ACSIS demonstrează în fiecare zi că educaţia şi sprijinul specializat pot contribui semnificativ la schimbarea pozitivă în vieţile celor vulnerabili.

Ne-am îndreptat activităţile către prevenţie şi educaţie nu numai pentru că prevenţia are costuri mult mai scăzute decât intervenţia ci şi pentru că prevenţia şi educaţia acţionează atât în prezent cât şi pentru viitor. Un părinte care a învăţat să-şi crească puiul, va aplica în viitor aceleaşi principii la următorii copii. Un părinte care a învăţat să ceară sprijin, va spune altui părinte că există posibilitatea de a ţine familia unită şi de a evita abandonul copilului în instituţie. Un adolescent care a evitat traficarea, îşi va învăţa prietenul sau propriul copil să fie prudent. Un copil care a continuat şcoala, îşi va ajuta, la rândul său, copilul să continue şcoală.

Care este prezentul în care lucrăm?

În 2012, 4 copii au fost abandonaţi ZILNIC în România, conform Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie. În anul 2013, conform Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, 1449 de copii au fost părăsiţi în maternităţi sau alte unităţi sanitare. România se află pe primul loc în Europa cu un număr de 8.500 de mame minore anual.

Peste 60.000 de copiii sunt în acest moment în grija statului. Doar 10% dintre ei sunt abandonaţi în sensul propriu al cuvântului, restul nu pot fi întreţinuţi de către familie. Sărăcia, dar şi cultura abandonului, vorbesc o limbă dură şi fără echivoc.

Fiecare a treia persoană română traficată este copil şi numărul lor creşte an de an, România fiind principala sursă de sclavi pentru Europa. Conform unei triste statistici a Ministerului Afacerilor Interne „aproximativ 54% din victime au fost recrutate de către o cunostintă sau un prieten. ….Cele mai multe victime au fost atrase prin intermediul promisiunilor unui loc de muncă în străinătate.  Distributia pe criteriul vârstei arată că 52% din victime erau majore la intrarea în trafic.    În continuare cele mai multe victime au fost traficate pentru a fi exploatate sexual, aproximativ 66%, cu 8% mai mult ca anul trecut….”. Ce ne spun cifrele de mai sus? Că 48% dintre victime erau copii! Sursă.

„Conform   statisticilor oficiale   (INS 2011),   în anul şcolar 2009/2010 1,4% dintre elevii din învăţământul primar şi 1,7% dintre elevii din învăţământul gimnazial au abandonat şcoala. Adăugând la aceasta procentul copiilor care nu au frecventat niciodată şcoala, avem un număr total de peste 44 mii de copii de vârsta învăţământului primar şi peste 48 mii de copii de vârsta învăţământului gimnazial care sunt în afara sistemului de educaţie.” (Raport UNICEF )

Ce este şi cum se întâmplă abandonul copiilor?

Dacă aţi fost vreodată într-un centru de plasament sau într-un salon de copii abandonaţi, într-un spital de pediatrie sau într-o maternitate, aţi văzut covârşitoarea tristeţe din ochii copiilor ce încă îşi aşteaptă mamele. Este tristeţe, este disperare, este revoltă şi în final, este renunţare în ochii lor. Depinde de cât timp au fost abandonaţi, dacă mai sunt vizitaţi sau nu…. Mânuţele lor flutura către orice persoană că pare să îi privească, trupuşorul lor se încordează să ajungă în braţele cuiva şi ochii lor caută şi caută fără încetare pe mama, în ochii oricărui om aflat în preajmă. Apoi… în ani şi ani de respingeri şi dezamăgiri, de ataşamente imposibile şi viaţa impersonală, ei renunţă şi se retrag. Se ascund în ei înşişi şi luminiţa din ochii lor renunţa şi se duce departe, departe, într-un imaginar în care există mame şi braţe iubitoare care alină plânsul. Este o renunţare la tot ce înseamnă viaţa, de multe ori: cu fiecare lună trăită în instituţie, pierderile în dezvoltare sunt vizibile. Depresia este omniprezenţa şi copiii cresc foarte încet. Cu fiecare lună petrecută departe de mama, oamenii de ştiinţă măsoară pierderi peste pierderi, prin comparaţie cu omuleţii care cresc în familii: în greutate şi înălţime, dezvoltare cognitivă, dezvoltare emoţională; la copiii îndelung instituţionalizaţi se constată schimbarea structurii creierului, afectarea funcţionării sistemului endocrin şi chiar reducerea dimensiunilor telomerelor, ceea ce corelează cu scăderea speranţei de viaţă. O recenzie a unui astfel de studiu este publicată aici.

“Majoritatea copiilor instituţionalizaţi sunt abandonaţi de către familiile lor (foarte puţini sunt orfani). Abandonul are loc de obicei în maternitate, unde mamele declară o identitate falsă şi îşi abandonează copiii imediat după naştere…..Un alt loc pentru abandonul copiilor este secţia de pediatrie a spitalelor unde copilul este adus pentru o boală oarecare şi “uitat” acolo de familie. …..Experienţa României în problema copiilor instituţionalizaţi reliefează câteva aspecte foarte importante pentru evoluţia sa viitoare: instituţionalizarea copiilor este costisitoare….; instituţionalizarea influenţează negativ dezvoltarea copilului respectiv; riscul excluderii sociale în cazul copilului care părăseşte instituţiile de îngrijire este dublu în comparaţie cu un copil crescut în familie.”

S-a consolidat în România o „<<Cultură a abandonului>>… înrădăcinată în sloganele comuniste, după care statul era considerat mult mai potrivit să se ocupe de copii, distrugând astfel simţul responsabilităţii familiale. Educaţia familială, pregătirea părinţilor pentru a fi apţi de a-şi creşte copii nu fac parte dintre preocuparile şcolilor, mass-mediei, sistemului de protecţie socială. Schimbarea mentalităţilor si scaderea abandonului copiilor doar prin măsuri legislative, într-o ţară cu o rată mare şi ascendentă asaraciei, nu sunt posibile fără un efort puternic şi concertat de educaţie a familiei”Sursă.

Experienţa ACSIS de mai bine de 10 ani, arată că sprijinul material, instrumentat pe durată limitată şi asociat educaţiei parentale, suportului psihologic şi vocaţional, are ca rezultat menţinerea copilului în familie.

Din toate aceste motive, ACSIS a făcut din prevenţia abandonului parte importantă a misiunii sale şi susţine apartenenţa copilului la o familie pe mai multe căi: prin proiecte de educare a copiilor/ adolescenţilor /părinţilor; prin proiecte de prevenire abandonului şcolar şi de prevenire a traficului de persoane, proiecte de facilitare a integrării pe piaţa muncii a mamelor singure defavorizate.

Prevenirea traficului de persoane şi a abandonului şcolar

Prezentul nostru înseamnă că, alături de prevenţia abandonului, la fel de important este să prevenim un parcurs ulterior de exploatare a vulnerabilităţilor sociale ale copiilor şi tinerilor de către persoane rău intenţionate. Vulnerabilitatea poate fi reprezentată de sărăcie, neglijenţa sau dezinformare. Din păcate, traficul de persoane este un proces care afectează uneori pe viaţa capacitatea individului de a funcţiona coerent, mai ales din punct de vedere social şi emoţional. Şocul încarcerării şi muncii forţate, al ameninţărilor şi violenţelor, minează încrederea şi deschiderea necesare unei vieţi sociale obişnuite, de aceea victimele traficului recuperează greu capacitatea de a construi familii bazate pe încredere şi alte abilităţi sociale considerate „banale”, dar care fac parte dintre ingredientele invizibile ale unei vieţi normale.

De ce este importantă şcoala pentru prezentul copiilor?

Scoala organizează, dezvoltă cognitiv si oferă posibilităţi viitoare de a evita perpetuarea sărăciei şi a vulnerabilităţilor sociale, prin integrarea într-un mediu profesional şi prin asigurarea unui trai decent. Factorul numărul unu care favorizează abandonul şcolar, conform unui studiu realizat de UNICEF sunt: sărăcia, iar pe locul doi şi trei vin modelele educaţionale din familie (părinţi şi fraţi). Avem din nou de a face, deci, cu un fenomen cu transmitere intergenerationala, ca şi abandonul copilului, care se perpetuează prin exemplu. Prin continuarea şcolii până la obţinerea unei certificări pentru o anumită meserie, se întrerupe cercul vicios al sărăciei care duce la abandon, al traficării care duce la abandon, al disperării care duce la abandon.

Prezentul nostru înseamnă A PREVENI: suferinţa abandonului, trauma traficului, vulnerabilizarea prin întreruperea educaţiei şi destructurarea familiilor.

Viitorul pentru care lucrăm:

Viitorul pe care ne propunem să-l construim are comunităţi puternic legate, în care membrii se susţin reciproc la nevoie, iar menţinerea copiilor în familia proprie este puternic aprobată. Viziunea noastră include educaţia părinţilor pentru a susţine dezvoltarea copiilor şi educaţia părinţilor pentru a avea o meserie. Prin proiectele noastre, aplicăm principiul „ajutor la nevoie, educaţie pentru viitor şi muncă pentru prezent”. În comunităţile vulnerabile, construim reţele de educaţie preventivă şi sprijin pentru tinerii care sunt posibile ţinte ale traficului de fiinţe umane. Susţinem educaţia pro-educatie (educaţia care dezvoltă perspective de a fi educat mai departe), dar şi educaţia pro-munca (educaţia care promovează inserarea pe piaţa muncii). Încurajăm informarea, dezvoltarea resurselor interioare, dar şi a comunităţilor de sprijin reciproc.

Viitorul se construieşte acum, în fiecare clipă de „acum”: copilul care rămâne lângă mama lui va fi colegul de bancă al copilului meu; tânără care a evitat infernul traficării va trece pe lângă noi pe stradă şi ne va zâmbi, sau poate va zâmbi copilului ei; copilul care azi este la şcoală, mâine va lucra împreună cu mine. Tânără care azi învaţă să fie părinte mai bun, va da mâine o mână de ajutor altui părinte. Acesta este viitorul pentru care lucrăm, dezvoltând programe de prevenire cu impact şi ecouri profunde şi de durată în viaţa copiilor, adolescenţilor, tinerilor, familiilor defavorizate.